Azi noapte s-au ciocnit două locomotive aparținând unor operatori privați în apropiere de gara Toporu, undeva la jumătatea distanței dintre Videle și Giurgiu. Locomotivele s-au șifonat serios, mecanicii au fost grav răniți și au ajuns la spital și circulația feroviară între București și Giurgiu a fost blocată.
Cauza accidentului: unul dintre mecanici era ușor abțiguit și n-a mai oprit la semnal în Gara Toporu. A reușit să mai meargă un kilometru înspre Chiriacu până s-a întâmplat necazul. Mare lucru de nu dormea ca un prunc.
Din fericire Dumnezeul bețivilor era la post și a făcut ca din celălalt sens să vină o locomotivă solitară. A ajutat și ora timpurie, era undeva pe la 3 dimineața. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi putut întâmpla dacă se ciocnea de un tren de călători.
Așadar, două locomotive făcute zob. Doi răniți grav. Circulația blocată și trenuri anulate, inclusiv patru trenuri de călători. Probabil câteva sute de navetiști ce au întârziat sau n-au mai ajuns la lucru.
Mergeți cu trenul, că e sigur.