6/recent/ticker-posts

Conectarea domeniilor.ro la Blogger / Blogspot


În articolul de azi o să vă arăt o modalitate de a conecta un domeniu cu extensia .ro la un blog găzduit pe blogspot.com, serviciul gratuit de blogging oferit de către Google.

Eu folosesc blogger.com pentru mici proiecte pentru că e totul gratuit, termenele și condițiile sunt destul de relaxate și serviciul oferă multe chestii pe care ar trebui să le plătesc la alte servicii de găzduire. Pe de altă parte sunt alte limitări, numărul de teme pentru site e destul de mic și nimeni nu are certitudinea că Google va menține la nesfârșit acest serviciu. Chiar și în condițiile astea eu consider că merită, dacă un site pe care în dezvolt pe Blogger începe să atragă trafic îl pot muta oricând pe o găzduire proprie, mai ales că mă pricep bine să fac chestii din astea.

Una din chestiile pe care Blogger.com le  oferă gratuit este posibilitatea de a utiliza proprie ul nume de domeniu. Și aici începe distracția: în cazul domeniilor cu extensia .ro, registrul de domenii https://www.rotld.ro nu oferă servere DNS, ci doar posibilitatea de a specifica adresa IP a serverelor DNS proprii.

În această situație, e nevoie de un furnizor de servicii DNS care să se interpună între RoTLD și blogger.com.

Eu am ales pentru aceasta ClouDNS, care oferă un plan gratuit cu următoarele facilități:

  • Gratuit pentru totdeauna
  • 4 Servere DNS Unicast
  • 1 Zonă DNS (= un domeniu găzduit)
  • 50 Înregistrări DNS
  • 500K Interogări DNS pe lună
  • 1 redirecționare e-mail
  • DNS Dinamic
  • Redirectare web
  • Suport Live Chat 24/7

Pentru un site cu trafic mic spre mediu, facilitățile oferite de ClouDNS sunt mai mult decât suficiente. Dacă traficul crește, se poate face upgrade la un plan plătit, cu trafic nelimitat. La data când scriu acest articol, planul cu interogări DNS nelimitate costă $5.95/lună (+TVA).

Așadar, pentru a conecta un domeniu.ro la blogger /blogspot vom urma următorii pași:

  • se achiziționează de la https://www.rotld.ro/home/ domeniul dorit cu extensia .ro
  • se creează un cont nou pe ClouDNS
  • se creează pe ClouDNS o nouă zonă ce corespunde domeniului nostru
  • se introduc la RoTLD nameserverele ClouDNS
  • se parcurg pașii necesari pentru conectarea unui domeniu la blogger, urmând să ne oprim la etapa în care se afișează mesajul ce conține cele două înregistrări CNAME pentru necesare pentru conectarea domeniului la blogger / blogspot.
  • în ClouDNS se aplică șablonul pentru conectare la Blogger și se introduc datele de mai sus.

Configurarea RoTLD

Acest tutorial presupune că domeniul a fost deja cumpărat și că avem acces la interfața de administrare a acestuia. Vom modifica doar nameserverele, după cum urmează:

  • ns21.cloudns.net
  • ns22.cloudns.net
  • ns23.cloudns.net
  • ns24.cloudns.net

așa cum se vede în imaginea de mai jos.

Definire nameservere ClouDNS la RoTLD


Configurarea ClouDNS – partea I

După ce am definit nameserverele la RoTLD, intrăm în panoul de control al ClouDNS și vom crea o zonă nouă ce corespunde domeniului nostru.

Configurare zonă la ClouDNS

Acum e momentul pentru o pauză pentru a permite propagarea noilor setări. Poate fi nevoie de până la 24 de ore pentru aceasta. Puteți verifica cu https://www.nslookup.io/dns-checker/, introduceți numele de domeniu și verificați dacă în secțiunea NS apar nameserverele de la ClouDNS.

Configurare Blogger

Pentru acest exemplu vom porni de la un blog numit MyBlog, cu adresa https://numeledeblog.blogspot.com, și îl vom conecta la domeniul domeniulmeu.ro.

Pentru a face acest lucru va trebui să deschidem blogger.com, selectăm blogul MyBlog și mergem la Settings.


Pentru a conecta domeniul nostru, în Settings mergem la Publishing și dăm clic pe Custom domain. Se deschide o fereastră nouă și ne solicită numele domeniului personalizat:

Introducem numele de domeniu cu un subdomeniu în față, fie că e vorba de www, blog, sau de orice altceva ne trece prin mine. Eu prefer subdomeniul www.

Acum, dacă faceți clic pe Save (Salvare), veți primi următorul mesaj:


 Textul roșu conține două informații foarte importante:

  • subdomeniul de securitate; în exemplul meu este șirul SECsubdomain
  • valoarea CNAME de securitate; în exemplul meu este șirul gv-securityCNAME.dv.googlehosted.com

Luați textul cu roșu, copiați-l într-un document text și salvați-l! Veți avea nevoie de el mai târziu dacă veți pierde setările și va trebui să vă reconectați la domeniu.

Lăsați blogger.com deschis, la fereastra în care sunt afișate valorile cu roșu.

Configurarea ClouDNS – partea a II-a

Deschideți ClouDNS în alt tab și mergeți la zona ce corespunde domeniului dvs. și apoi mergeți la șabloane înregistrări.

Configurare zonă la ClouDNS

Se va deschide o listă a șabloanelor disponibile. De aici dați click pe ”Blogger”.


În fereastra cu șablonul de conectare introduceți cele două valori indicate de blogger.com și apoi dați click pe ”activați șablonul”.

Zona DNS după aplicarea șablonului trebuie să arate așa:

Așteptați actualizarea zonei (câteva minute) apoi reveniți la tab-ul în care e deschis blogger.com și dați SAVE. Dacă nu se salvează, mai așteptați câteva minute și încercați din nou, uneori setările se propagă mai greu.

La final, mergeți în blogger.com la setări și activați următoarele:

  • redirect domain to www.domeniulmeu.ro
  • TTPS availlability
  • HTTPS redirect

așa cum arată în imaginea de mai jos.

Activarea HTTPS nu se face pe loc, e nevoie de un timp de așteptare. Am așteptat uneori și două ore pentru asta.

Asta e tot. Acum puteți scrie pe blog!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Ad Code