Secetă

de Teodor
0 comentarii

Azi a plouat un pic, după o perioadă lungă de timp fără nicio picătură de apă. Se vede cu ochiul liber cum s-a înviorat toată grădina. S-a mai curățat și praful de pe vegetație. Cu toate acestea cantitatea de apă e insuficientă, mai ales că iarna aceasta nu a nins aproape deloc.

Vecinii noștri își forează un nou puț pentru a-și asigura necesarul de apă. Vechiul lor puț a secat și nu mai poate fi folosit.

Noi stăm încă bine pentru că forajul nostru e mai adânc. Filtrele se umplu mai des cu nisip decât o făceau anul trecut. Un nisip negru la culoare, cum n-am mai văzut până acum în filtre. Nu știm cum va fi la vară.

Minunatele noastre autorități locale au introdus de acum doi ani infrastructura pentru apă potabilă. Țevile stau goale, n-au făcut nici măcar probe de presiune. Nu știe nimeni când vom avea apă de la rețea.

Vom avea o criză a apei cum e cea din nordul Italiei? Se prea poate. Doar că la noi nu se fac niciun fel de studii și nu se iau niciun fel de măsuri.

Fotografie de Christophe Maertens pe Unsplash

S-ar putea să vă placă și următoarele

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și gestionarea datelor dumneavoastră de către acest site web. Utilizăm servicii furnizate de terți pentru a preveni spam-ul.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Presupunem că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate și cookies