Azi am în teste un mic gadget, o lampă de urgență și de veghe suficient de mică încât să intre cu totul într-o priză Schuko. E vorba de bticino beLUX, o mică jucărie găsită pe Amazon.it. Costă în jur de 10 euro, dar eu consider că merită banii, mai ales dacă este adăugată extra pe lângă o comandă mai mare.
Chestia asta mică are o dublă funcționalitate: poate fi folosită ca lampă de veghe, dar și ca lampă de urgență, se aprinde singură când cade curentul.
Funcționarea este deosebit de simplă: odată scoasă din ambalaj trebuie ținută în priză câteva minute pentru încărcarea acumulatorilor.
Ca lampă de veghe poate fi pornită și oprită cu o apăsare scurtă pe lampă. Cu lampa pornită, cu o apăsare lungă veți regla intensitatea luminoasă.
Tot pentru modul de lampă de veghe se poate comuta între lumină caldă și lumină rece apăsând lung pe lampa oprită (stinsă).
Modul de iluminat de urgență este doar cu lumină rece. Se poate extrage lampa din priză și folosi pe post de lanternă dacă e nevoie.
Atât ca lampă de veghe cât și ca iluminat de urgență intensitatea luminoasă nu este foarte mare. Este suficientă pentru a da un pic de lumină pe un hol întunecat, dar și pentru a găsi lanterna sau lumânările în cazul unei pene de curent.